sâmbătă, 13 iunie 2015

Cetăţean serios găsit hobby

       Fiecare dintre noi pleacă la sfârşitul zilei de la birou şi se îndreaptă catre casă. Unii merg la sală sau se joacă pe calculator, alţii ies cu prietenii sau citesc. Ce m-a determinat zilele astea să-mi setez nişte obiective concrete este dorinţa de a participa la un semimaraton (first step). Nu mă pot declara cea mai bună prietenă a mişcării, însă mă mobilizez de fiecare dată. Caut în permanenţă să-mi depăşesc atât limitele fizice cât şi pe cele emoţionale, este ceva care mă motivează cu adevarat. În cazul meu, aş îndrăzni să cred că e valabil în cazul multora, blocajele la orice nivel nu determină performanţa ci doar eşecul sigur. Acceptarea noului obiectiv nu înseamnă altceva decât pregătirea emoţională sau altfel spus acomodarea cu ideea, comunicarea ţelului către alţii înseamnă angajamentul ferm, iar înfruntarea este calea sigură către un rezultat pozitiv.
       Nu agreez foarte tare ideea de a intra în astfel de competiţii pentru a ''întrece'' pe cineva, nu sunt caracterizată de o fire preponderent competitivă. Rezultatul obţinut cu un efort susţinut, monitorizarea progresului a 3 factori, viteză, timp, rezistenţă, este ceva care mă face să mă activez. Nu o să insist pe detaliile pentru care această misiune ar fi una dificilă, ci doar o să-mi setez obiective şi o să încerc să mă bucur cât mai mult de experienţă. Până la urmă, ca-n orice situaţie din viaţă, contează şi parcursul, nu neapărat rezultatul.

    Decizia asta mă ajută să-mi fac curat în viaţa profesional-personală, selectând obiective pe care să le ating pentru a determina performanţe viitoare. Acest antrenament va da o structură potrivită vieţii, devenind un cadou frumos pe care mi-l ofer singură, atenţia acordată mie.

Cetăţean serios, solicit sfaturi şi încurajări venite de la persoane fără angajamente, cu simţul umorului, sincere, loiale, nefumatoare, în vederea obţinerii de sprijin moral pe termen nedeterminat! 

Iți mulțumesc pentru timpul petrecut pe BLOGUL meu!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Trimite-mi părerea ta cu privire la acest subiect!


I am digitally distinct! Visit onlineIDCalculator.com
>